Lacrimi? Nu.
Zâmbete? Nici.
Amintiri? Poate.
Regrete? Întodeauna.
Iubire?Nu ştiu.
Dar atunci erau...
Lacrimi? Multe.
Zâmbete? Da.
Amintiri? Întodeauna.
Regrete? Nu ştiu.
Iubire? Mai multă ca niciodată.
Ce uremează? Nu ştiu. Poate nimic. Poate asta a fost tot.
Tot? Da, tot. Toată iubirea, toată prietenia, toate amintirile...
Plângi? Nu. Cum să plâng? Am plâns destul.
Râzi? Da. Adică am râs... ironic. Nu mai râd acum.
Ce ai de gând? Să nu dorm. Am de gând să stau trează şi să mă uit pe geam şi să ascult muzică până dimineaţă... şi să mănânc bomboanele şi ciocolatele din pom... vreau să uit tot.
Cum? Nu ştiu. Mă gândesc că dacă vine primăvara cu ploile ei şi o să stau sub picături să simt cum... hm, iar aberez. Ok, lasă-mă. Habar n-am cum. E destul de greu.
Ce vrei să uiţi de fapt? Tot ce înseamnă amintiri.
Crezi că o să poţi? Nu. Ştiu că nu o să pot... bine!?!
Dacă ţi-aş cere să-mi descrii stările pe care le-ai simţit ai putea? Mă torturezi să ştii... dar da, aş putea.
Cum e să iubeşti? E greu. Adică n-am ştiut dacă iubesc sau doar vreau să iubesc atunci când ar fi trebuit să ştiu. După ce am pierdut, mi-am dat seama că iubeam nebuneşte. Şi momentul în care mi-am dat seama a fost... un şoc. Dar mă rog, vorbeam de iubire, de sentiment. Este cel mai frumos sentiment. Nu ştiu cum să spun acum pentru că am cam uitat cum e.... din păcate. Dar îmi amintesc că devii aiurit şi nu mai ştii pe unde calci şi stai în pat ore întregi şi te gândeşti la "el" sau la "ea" şi îţi dai seama din când în când că zâmbeşti până la urechi pentru că ţi-ai amintit cine ştie ce cuvânt frumos ţi-a spus nu ştiu când. Şi apoi mai sunt momentele în care te gândeşti cum ar fi să "îl" sau să "o" săruţi. E cu adevărat plăcut... Adică totul e foarte simplu. Faci tot felul de nebunii şi pretextul e simplu: "sunt îndrăgostit(ă)."... nu că n-ai fi.
Dar să pierzi pe cineva cum e? Oribil. La început eu nu conştientizam că am pierdut. Credeam că jucam bambilici... Şi apoi... "Hopa." E dureros. Încerci să faci tot felul de lucruri ca să nu te uite respectivul sau respectiva. Şi când te respinge, înnebuneşti până ajungi să plângi. Cert e că în misiunea de "recuperare a persoanei iubite" nu e loc de orgoliu. Cine e în situaţia asta şi-şi spune "da ce mai vrea să mai fac... să mă mai scutească.." ăla pierde sigur. Mda. După ce eşti respins de câteva ori, rămâi un pic pe gânduri şi te faci în toate felurile şi îţi spui că n-ai ştiut să apreciezi ce aveai şi aşa mai departe... depresie totală. Dar dacă ar fi să mai trec prin aşa ceva, ştiu ce aş face... aş trece peste trucurile minore, aş vorbi direct despre ce mă presează, ceea ce n-am făcut înaine. Cazurile fericite sunt să te vrea înapoi sau să-ţi spună să te mai chinui un pic. Când ţi se spune clar că nu mai ai ce face, că ce faci, faci degeaba, că sentimentele nu mai sunt reciproce... doare... dar e mai bine să ţi se spună ca să uiţi, decât să nu ţi se spună ca să speri degeaba... eu le doresc celor care trec prin asta... succes şi să treacă cu bine peste asta... poate chiar vor reuşi să fie iertaţi.
Dar tu cum ai trecut peste asta? Suferind. E mult de suportat, ăsta e în principal sentimentul.. de tristeţe. Ţin minte că a fost un moment de sinceritate din partea mea şi de respingere din partea lui. După ce am vorbit, am zis de vreo 10 ori "gata" cu ochii închişi. Apoi am ascultat "freedom" şi am dansat şi m-am culcat ascultând muzică indiană, pe care o ador şi asta pentru că mi-am propus să nu plâng şi am reuşit. Dar următoarele două săptămâni a fost tortură.... apoi încet încet mi-a trecut... mă obişnuisem cu ideea.
Dar gelozia cum e? Ăsta cred că e cel mai mare defect al meu. Deci eu când vedeam pe cineva apropiindu-se de "ce e al meu" făceam spume. Cred că gândesc prea posesiv cu "e al meu şi numai al meu si al nimănui altcuiva"... sper să mă mai calmez de anul viitor. De obicei cam asociez gelozia (exagerată, recunosc) cu trădarea şi minciuna... şi deobicei sfârşesc plângând tot eu... că doar de aia e defect, nu?
Ce vrei în anul viitor? Un prieten cu ochii negri, să nu pot să-i văd pupila şi să mă uit în ochii lui căutând pupila neagră care e pe undeva în ochii negri, deci cam greu de găsit:))...şi mai îmi propun să nu mai greşesc ca să nu mai sufăr...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu